Omul în toate gândurile lui

Archive for Iulie, 2011

Lucruri care conteaza…

Stiti lucrurile alea care par mici, dar sunt extrem de importante in viata noastra? Sunt lucrurile de care incercam noi insine sa ne convingem ca au o mica importanta, in chip de zid de aparare, ca sa nu avem de suferit.

Pentru mine, unul din lucrurile alea il reprezinta consecventa oamenilor. De fiecare data cand o persoana de langa mine este inconsecventa, ma simt oarecum tradata in increderea cu care am investit acea persoana. Pe romaneste, frate, una zici si alta faci.

Mi se pare normal sa nu iti incalci cuvantul dat, sa nu te razgandesti de pe o zi pe alta, practic, sa nu te doara fix in cot fata de cei din jur si de ce le-ai zis la un anumit moment.

Mi se mai pare normal si sa incerci sa ii respecti pe fraierii care te cred pe cuvant si iti acorda incredere.

Incerc sa inteleg care ar fi motivele unei persoane inconsecvente. Mi s-a zis de multe ori ca sunt o persoana empatica, asa ca fac eforturi pentru a vedea care e logica. In mod sigur, o logica exista. Fie ca e ea inteleasa doar de persoana in cauza, fie ca o inteleg si altii, asta e partea a doua.

Dar orice om are o logica in ceea ce face. Evident, ar fi minunat daca ar impartasi-o  cu cei din jur, pentru a simplifica relatiile si comunicarea inter-umana.

O sa spuneti ca sunt frustrata…da, sunt, si imi accept frustrarea ca pe orice alt sentiment care exista. Mi se pare, pana la urma, o chestie umana sa te enervezi/ superi/ frustrezi/ intristezi sau ce mai vreti voi, atunci cand nu intelegi un om sau mai multi din jurul tau, lucru care reuseste doar sa te indeparteze de persoana/ persoanele respectiva/e.

Ce incerc sa spun este ca, desi stiu ca exista motive pentru orice actiune a unui om si are in spate o logica, exista mereu riscul sa o iei personal si sa te afecteze mai mult decat ar trebui.

Ce fac in aceasta situatie? Imi eliberez mintea, ma pun in pielea acelei persoane si apelez la optimismul aparent innascut pe care il posed, considerand astfel ca maine va fi mai bine si ca voi intelege, intr-un final, logica umana.

Frumos scop pentru aceasta viata, nu? 🙂

Pentru moment, Annie se multumeste cu faptul ca scrisul are un rol cathartic si profita de revigorarea pe care i-a adus-o. Voi?

Anunțuri

Răspuns pentru Filele din poveste

Da, într-adevăr aşa este. Într-adevăr există enorm de mulţi adolescenţi sau tineri analfabeţi, semi-analfabeţi sau doar nesimţiţi  neinteresaţi îndeajuns de acest subiect.

Ideea este că oricum, cândva (pentru unii curând, pentru alţii foarte târziu iar pentru cei mai mulţi deloc) ţi se aprinde în căpşor beculeţu’ ăla roşu care beep-uie şi-ţi freacă conştiinţa (cacofonie voită) să te-apunci tu frumuşel să-ţi formezi o cultură generală cu un vocabular bogat, eventual să te apuci şi de o auto-educare.

Şi cum altfel să o faci dacă nu prin citit? Pledoaria mea o pot asambla sub forma unei propoziţii/ fraze astfel: NU este absolut necesar să citeşti (doar de dragul de a citi sau să vadă lumea că stai cu cartea’n mână) ceva ce nu înţelegi sau ceva ce nu te atrage. Este deajuns ca la un moment dat, să-ţi găseşti genul de literatură care îţi stărneşte interesul. ESTE NORMAL să nu poţi citi orice-ţi pică’n mâini (ar fi absurd să ţi se ceară asta) dar ar fi perfect dacă ai citi măcar exact ce-ţi place.

Până aici l-am susţinut pe Răzvan… dar în continuare părerea mea  este că şi cărţile gen Harry Potter, Amurg sau restu’ merită şi pot fi considerate citeală. Pentru că poţi oricând învăţa cuvinte noi din ele, poţi deprinde un altfel stil de a scrie/comunica, te poţi relaxa sau poţi pur şi simplu să te rupi câteva ore de realitate (să te deconectezi şi să te refreshezi).

Personal, susţin orice fel de citit (poţi citi şi etichetele produselor pe care le cumpără mama dacă te ajută cumva). Atâta doar citit să fie!

Welcome

Zic să urăm Bun Venit noilor noştri editori. Sperăm să vă placă la noi
 şi să colaborăm pe o perioadă cât mai lungă!

De asemenea, mesajul de Bun Venit se adresează tuturor vizitatorilor
 noştri şi celorlalţi editori.

Pupici,

Lyda N.

Cititul, file de poveste

Ieri, sau poate gresesc data, a umblat o stire prin mass-media cum ca ministerul pregateste trei examene premergatoare admiterii in licee si bacalaureatului. Stirea am auzit-o pe Realitatea FM, nu ca ar avea vreo relevanta, dar acolo era o mama, femeie, sau doar voce care spunea ceva. Ea astfel graia in mandrul glas al omului care crea sa spuna ceva dar spune nimic: (nu este exact citatul) „copiii nu mai citesc, daca-i intrebi acum de povesti nu stiu”. Toti mesteca intre dintii pigmentati de feisbuc, tuitar, gugal placa patefonului citirii. Normal ca nimeni nu mai citeste cand un ecran e mai interesant, cand ce vezi pe el este mai antrenant decat orice carte. Si pana la urma cititul ce-ti aduce? Bani dati pe carti ca sa citesti povesti de viata ale unora. Nu avem deja pseudonimele de pe Internet? Imi par suficiente pentru a trai eu singur mai multe vietii.

Nu-s impotriva cititului, dar problema e pusa fix mai prost decat se putea. Nu citesti ca sa stii povesti nemuritoare si romane cutremuratoare, ci citesti ca sa stii sa vorbesti corect, ca sa vezi cum gandesc alti oameni, ca sa intelegi bucata cu bucata viata in mai putini ani decat ai castiga tu cu experienta. Prea multe greseli de ortografie si prea subtire exprimarea, aici se simte lipsa cititului, nu ca sa vad eu cum unul o omoara pe alta, cum vampirul devine conte si apoi Dracula. A, da, si chicklit sau Harry Potter sau Amurg nu-s carti, sunt doar articole de totuldespresex sau stiintifico-fantastic intense pe mai multe pagini. Cititul va redeveni interesant cand chiar se va face ceva in directia asta. De bookfest nu s-a stiut pe tv sau radio. De bookland la fel nu. De gaudeamus ce se mai aude pe Romania Actualitati. Dar aflu mai multe de la tv despre o flegma de comuna, Deta, in care niste unii s-au batut, sateste, intre ei. Nu elevii sunt de vina pentru necitire, ci totul de pe filiera catre ei.

Asa si-n incheiere: invatamantul romanesc e prost, iar acele trilogii examinatoare nu vor aduce bani in buzunarele profesorilor pentru a-i motiva. La ora ai telefonul care e mai interesant decat comentariul citit de o tanti trecuta cu 5 la titularizare. Si-n definitiv e si o selectie, cine invata, trece, cine nu, mai incearca o data.
Posted from WordPress for Windows Phone

Ajuns-am si editor…

Salutari din Ardeal! Aici baiatu’ de dupa deal.

Cand Nelida mi-a spus de acest micut proiect am fost incantat. Intr-un fel si emotionat. Nu ma asteptam niciodata ca cineva sa ma caute ca sa ma intrebe daca nu vreau sa fac parte dintr-o echipa de mici scriitori. De fapt ma asteptam (ca sa fiu modest) dar nu mai aveam speranta. In nebunia mea, speranta moare ultima, nu Chuck Norris.

Si iata-ma aici, gata sa rup niste randuri si sa „aberez in timp ce altii cred ca filosofez. Si invers…”. Am sa-mi cer scuze public Nelidei, c-am mintit-o. Nu cred ca voi publica nici-un articol pe care l-am scris pe blogul personal, Elgee’s Blog, pe acest blog. Aici e cu totul altceva de scris, nu ma adresez doar oamenilor care ma citesc si cu care ma inteleg din Real Life – cum fac pe blogul personal. Aici am sa incerc sa aberez la scara inalta si astept replicile voastre taioase :))

Candva, prin Scoala Generala, eram un pusti ce se ocupa de Revista Scolii Generalei Nr. 11 din Oradea. M-au ales ca si colaborator prin tragere la sorti, cu biletele puse intr-o caciula de iarna. Apoi ca-mi placea sa ma implic si sa nu merg la ore m-au facut redactor-adjunct, desi pe revista eram trecut tot ca si colaborator. La liceu am fost tot colaborator, dar degeaba, se decidea ce si cum se publica de catre niste cadre didactice pupincuriste. Articolele mele ce relatau realitatea liceului au fost respinse timp de trei ani la rand. Am plecat, urasc orice desteapta care „nu dorim sa gadilam orgoliul directiunii.” Marş la clasa plângând !

Sper din suflet ca pe acest site – si oriunde in blogosfera – sa nu existe niciodata restrictii. Ma rog, pana cand baietii din Bilderberg o sa ne lase macar internetul gratuit. Asteptam mai multi blogeri ce doresc sa abereze alaturi de noi si sa experimenteze ceva nou. Salutari din Ardeal !

P.S. Scuzati ca nu scriu cu diacritice, am sa incerc sa ma revansez in alt mod.

Limitless – film cu limite

Trailer-ul te induce in eroare facandu-te sa crezi ca ai in fata urmatoare schema majora de gandire hollywood-iană. De fapt e un film peste medie, dar nu chiar rupatorul la incasari care probabil se voia pe la inceputuri.

El incepe cu un om ratat cu alura de drogat alcoolic sau alcoolic drogat, care de fapt e doar un scriitor amarat care nici macar nu poate incepe cartea pentru care a primit banii pentru ca n-are idei. Apoi fostul cumnat ii da o pastila si ii spune ca e marea incretire a creierului uman. El o ia si in aceeasi zi este un geniu. Dar decade a doua zi pentru ca efectul s-a dus. Se duce la fostul cumnat, situatia degenereaza, ala ajunge mort si asta cu niste 10mii de dolari la el si o punga de pastile. Cartea pe care o termina este perfecta, dar el vrea potul mare asa ca se baga pe bursa cu niste bani de la un camatar amarat. Cateva zeci de minute mai tarziu camatarul vine dupa el, ii afla secretul si vrea si el pilula. Se bate cu ala, ajunge sa-l omoare iar la final, in stil crappy hollywood totul este cu happy end, el fiind un boss cu creierul mare, dar candidat pentru post de senator.

Gaurile filmului:
– Senator destept?! Haida de, o fi film si om vrea sa fim politically correct, dar nici chiar asa.
– Vine camatarul peste el, intr-un buncar de apartament, iar doi oameni (ai camatarului) reusesc sa sparga o usa care se incuie in 3 puncte cu bare de 10 de otel doar cu un flex si o ranga. Apoi aceiasi doi oameni sparg un seif in vreo 10 minute cu acelasi flex (cu aceeasi panza) si aceeasi ranga. Si deschide unul dintre ei o usa masiva de otel dupa ce trage un glont in ea si apoi ii aplica un picior in stilul politistilor americani de pe TV.
– Happy end-ul e cretin. Ala e un drogat cu creierul turat la maximum si noi, privitorii, trebuie sa credem ca la final este perfect normal. Prost!

Verdict: Foarte bun, dar trebuie sa dai creierului o pauza inainte sa te uiti la el ca sa te distrezi fara retineri. Merita un bilet platit, mai ales ca vezi cum un om ratat reuseste cu droguri si te gandesti ca si tu ai putea, dar filmul se termina si in realitate tot ratat ar fi, la fel ca si planul din capul fiecaruia (da, si eu aveam planul ala in minte cand am vazut trailer-ul!).