Omul în toate gândurile lui

Archive for the ‘Nimicuri’ Category

Femeia și statul pe off

Din negura unui gang bine luminat de firma unui magazin mixt deschis de curând acolo se ivea o femeie. Nimic ciudat până aici, semn că astfel de lucruri se întâmplă constant în lume, în România, dar acum era altceva. De fapt e vorba de altă femeie care a trecut prin acel gang. Aceasta s-a găsit cu o prietenă în imediata apropiere a gangului, adică la vreo două bulevarde de el, și a stârnit o discuţie de interes general.
– Ai, mă, tu ești pe off?
– Nu-s pe off, mă, ce-ai?
– Eu așa credeam că nu te-am mai văzut. Da’ ești bine?
– Da, fată, sunt bine.
– Sigur?!
– Sigur! Da’ zi tu ce ai mai făcut. Cum îţi merge cu actualul iubit?
– Foarte bine, ce să zic, merge. Nu prea merge, da’ merge.
Femeia care cu câtva timp în urmă a părăsit gangul și-a scos acu’ telefonul din geantă și a început să tasteze febril.
– No, tu, fată, ce tastezi acolo?
– Stai că îţi zic acum… câteva minute… câteva secunde… GATA!
– Ce-i?! Ce gata?
– Te-am prins! Ești pe off! Uite aici, lista de mesinger, ești off. OFF! așa cum ţi-am zis.
Aceasta, nedumerită, o privea cu stoicismul omului perfect sănătos psihic care se uită la un beat care dansează pe o melodie numai de el auzită.
– Bine, m-ai prins! Sunt pe off, dar nu mai spune nimănui. Nu vreau să mă emoţionez și să mă murdăresc de on.
Și așa telefonia mobilă, smartphone-ul de toate zilele, a mai demascat o făţarnică femeie. Și gangul tot n-are nimic împotrivă.

TEST: Care este scopul tău în viață

Aici și doar aici vei afla care este treaba ta în lumea asta rece, câinoasă și deloc civilizată. Poate în tine zace viitoare minte stârlucită, poate tu ești dă viitorul acestei planete. AFLĂ ACUM! AFLĂ AICI!

Și acum că am terminat cu partea de tabloid, să vă spui eu cum stă treaba. Voi veți urma niște pași, iar la final vi se relevează menirea voastră pe Pământ. Fără trucuri, fără să vă ghicesc în palmă, totul depinde doar de voi, deci să începem.

Pas 1: Alege un număr undeva între 1 și 9. Sigur și hotărât alege-ți viitorul
Pas 2: Bagă o înmulțire cu 3 acelui număr, adică: (număr ales)*3
Pas 3: Adună 3 la ce ți-a dat mai sus.
Pas 4: Încă puțin și aflăm ce Einstein zace în tine. Înmulțește ce ți-a dat mai sus cu 3.
Pas 5: Gata, fra’, ai un număr acum, de două cifre. Adună-le între ele și vezi rezultatul viitorului tău mai jos.

Cam ce vei fi tu:
1. Oh, scumpă Fecioara Maria, Mesia a revenit pe Pământ! Tu vei deveni următorul lider spiritual.
2. Scumpă simfonie, dulce vioară, pe Enescu ți-l dau, pe urmașul său să te strunească.
3. Tu vei pune capăt războaiele între găștile de cartier. Se vede în aura ta.
4. Fuziunea la rece te așteaptă, mărite fizician. Fă-o a noastră!
5. Chiar nu mă prind de ce nu ai ieșit la iveală până acum, viitor conducător de oaste.
6. Viitorul nu-i prea drăguț pentru tine, tu te vei sinucide când te va-nșela nevasta.
7. Slovă de foc, slovă de aur, ista-i poetul ce te va făuri. Eminescu și Arghezi strigă-n el.
8. Facebook e mic copil pe lângă ce rețea vei face tu, computerist jigărit și acneic.
9. Ai urmat un test cretin ca să ai crezi că ai și tu un scop. N-ai! Asta-i viața, ai tras paiu’ scurt.
10. Țeapă! Nu există!

Pe ei, pe mama lor!

De nihilişti, zic. Am decis azi, oficial, că antipatizez profund toţi simpatizanţii nihilismului (da’ sunt în formă, aţi observat jocul de cuvinte? :D).

Îi întâlnesc din ce în ce mai des. Toată lumea se grăbeşte să afirme că „totul e naşpa, frate!”. Da, absolut totul, viaţa e de profund c***t şi nimic de pe lumea asta nu merită trăit/ văzut/ auzit/ simţit etc. Aşa e, bravo, aţi descoperit (non)sensul vieţii!

Părerea mea despre aceşti oameni este că sunt exact ceea ce ei cred: nimic. Sunt cât se poate de confuzi şi pierduţi în această viaţă. Un om care se cunoaşte pe sine ştie ce iubeşte şi ce urăşte, ştie în ce crede şi în ce nu crede, are o identitate pe care o afirmă, o construieşte şi o dezvoltă. Altfel, negi tot, refuzi tot, că e mai simplu decât să investighezi mai amănunţit şi chiar să ai preferinţe…ptiuu! Ce ar mai fi şi asta!?

Da’ secretul suprem ca să poţi să fii un nihilist ca la carte e să nu propui nimic în schimb. „Frate, e de c***t şi asta e!”. Nu vii cu o alternativă, cu o soluţie sau cu ceva mai bun. Doar te opui. Oricui, oricum, oricând, la orice. Că e simplu. Ca să propui ceva, tre’să gândeşti intens, să treci printr-un profund proces creativ şi să mai şi argumentezi părerea ta. Dă-o dracu’, mai bine zici că e o prostie…iar argumentul cel mai solid este ori „aşa cred io”, ori „pentru că e naşpa”.

Copilaşii ăştia (emoţional vorbind, nu cred că a trecut vreunul de copilărie) au impresia că ne pot convinge pe noi, ceilalţi, fraierii cu valori, credinţe şi alte bullshit-uri din astea, că tot ce e pe lumea asta sucks. Zău?

Întrebarea mea cea mare este: de ce vă mai bateţi capul cu ceva ce nu merită? Viaţa e naşpa, există mereu o alternativă. Urâtă, neplăcută, dar o alternativă. Altfel, de ce ne mai plictisiţi cu părerile voastre? De ce trăiţi o viaţă care nu duce nicăieri, nu are nimic interesant şi de valoare?

Pentru că sunt laşi. Pentru că ştiu să vorbească aiurea şi pentru că eu nu cred că ei chiar sunt adepţii nihilismului. Vor doar să fie remarcaţi, băgaţi în seamă, chiar şi înjuraţi, dacă asta înseamnă atenţie de la cei din jur.

Aşadar, copilaşi, lăsaţi-ne pe restul să ne bucurăm de nimicul vieţii şi vedeţi-vă liniştiţi de părerile voastre.

Annie era supărată rău…păi ce mama naibii? 😀

Poza e de aici

Legalize pornache!

O veste infioratoare a strabatut saptamana trecuta ecranul PC-ului din fata ochilor mei: industria filmelor porno scade. Este vorba de industria aia in care se baga niste multi bani pentru ca unii sa frece bastonul in fata PC-ului sau TV-ului in timp ce in film niste unii sunt platiti sa faca sex. Da, exact, pornografia, iar articolul de fata poate fi o pledoarie neoficiala. De ce sa fie legalizata chiar si pentru pusti de 4-5 ani? Pentru ca si deoarece asa trebuie.

Barza e moarta, niciun copil actual nu se mai gandeste ca ta-su s-a incurcat cu jarteaua aia de inaripata astfel ca trebuie sa stie de unde a venit. Pentru ca e odios si cu tenta incestuoasa sa se uite la ma-sa si ta-su cand incalzesc batul pentru foc ii trebuie filmele porno. Nu ii va distruge inteligenta, respectul pentru femei sau inocenta, doar ca va fi mai invatat. Oricum, majoritatea baietilor se uita la filme porno, fie pe site-uri, fie la tv, iar majoritatea fetelor incearca masturbarea, fara sa stie ce este aia, pana la varsta de 12 ani, astfel ca de ce ne ascundem? Lumea trebuie educata, iar filmul porno, redus la ce e, fara regie si fara ideea ca aia-s actori, tot un act sexual este.

Oamenii batrani au nevoie de destindere, batranetea e trista cand nimeni nu te incalzeste in serile lungi de iarna si nimeni nu te racoreste in serile scurte de vara. Le trebuie doar un tv si filme porno gratuite sau macar optiunea de a cere doar asta de la un provider de cablu, fara OTV, crime si violuri si alte show-uri de nimic. Unii sfarsesc posesori de Alzheimer sau Parkinson doar pentru ca n-au cum sa mai relaxeze neuronii aia incarcati de amintiri. In azile inchei viata de cum intri, in afara ai incheiat-o de cand ai pus sculele procrearii in pod, dar mainile niciodata nu te parasesc nici ochii, nici auzul. Sexul este limba uniform raspandita in aceasta lume rece, straina si tematoare, haideti s-o bagam in fiecare casa si gura.

Iar ultimul argument vine din istoria ultimului deceniu. Crede cineva ca Osama ben Laden ar fi daramat turnurile gemene daca ar fi avut teava la filme porno gratuite si fara constrangeri morale? Crede cineva ca minoritatile din Anglia sau Framta s-ar mai fi ciomagit pe strazi cu autoritatile daca ar fi avut in pietele oraselor ecrane gigant pe care sa ruleze pornache? Ei ar fi fost calm si SUA nu ar mai fost in criza economica pentru ca au bagat bani in razboaiele din Iran, Irak si Afghanistan si alte tari care or mai fi.

Legalize pornache!
Mai bun ca „iarba”, poti avea mai multe vise cu infinit mai multe femei decat cu un fum. Poti face infinit mai multe spume la gura cand veti ce bunatati au altii decat cu heroina. Omul a descoperit focul doar pentru a putea sa faca un diafilm si sa se uite la filme porno. Si ce mama ma-sii, asa am aparut toti pe pamant, prin deschiderea stufoasei cu levierul erect.

Amanunte de stiut (pentru fete)

„Vocile din cap imi zic, nu te opri din scris”.

Articolul de fata se vrea o lista, deloc exhaustiva, pentru fete. Aceasta ar trebui sa le devina biblie, decalog, desi nu-s 10, si orice altceva ar mai fi de pret. Majoritatea barbatilor in numele carora voi vorbi aici nu sunt manelisti prosti, boi de oras, mitocani de staul, alcoolici de cariera, neciopliti din topor sau intelectuali calcarosi. Ei sunt barbatii obisnuiti, obisnuiti cu anumite lucruri de la femei, obisnuiti cu anumite defecte ale femeilor, iar acestia sunt aceia pentru care majoritatea femeilor se bat.

Fara detalii.
Nu ne pasa de barfe, nu vrem sa stim cu cine si-a rupt baierele vreo mondena, nu ne pasa ca o prietena de-a voastra a fost inselata, desi noi v-am spus mai demult ca aia risca sa fie o nefututa in viata. Nu vrem sa stim decat ce ne intereseaza, iar daca ne prezentati ceva futil, il vom ignora, adica vom fi porci in viziunea voastra. Nici voua nu va pasa de povestile noastre cu ce mui au dat sau ce au futut prietenii nostri.

Nu murim de foame.
Nu va mai laudati ca stiti sa gatiti. Daca nu aveti pe deget un inel caruia i se spune „de logodna” sau o verigheta nu ne pasa ce sufleu faceti, cum iese tortul de visine cu umplutura de branza cu mucegai sau ca stiti cat bors se pune la ciorba. Nici daca stati cu noi nu ne pasa, pentru ca nu suntem o familie ca sa va indepliniti rolul de casnice. Vrem doar sa stiti sa faceti o cafea.

Fara vorbe despre copii.
Majoritatea majoritatii barbatilor de care vorbesc aici vrea un copil, dar nu vrea sa discute despre asta. Cand este momentul si v-am lasat „un pic” gravide atunci putem incropi planurile dezvoltarii echilibrate ale aluia mic. Inainte de asta nu vrem sa despicam labiile problemei in mai multe pozitii teoretice.

Fara ofense la adrea mamelor.
Simplu: niciun barbat nu vrea ca mama sa-i fie criticata. Daca nu este un orfan sau renegat de familie, el isi iubeste mama, indiferent de cum a fost ea, proasta, curva, alcoolica, lenesa sau violenta. Va sta bine cu dintii in gura, nu? Atunci fara cuvinte tari la adresa mamelor.

Alte 4 amanunte AICI.

5 motive pentru a merge in Rai

Ultimul articol, cel de aici, a starnit cateva comentarii, iar ca sa arat ca Raiul poate nu e asa rau, scriu acest articol, alte 5 motive, dar pentru Rai.

1. Curatenia – Nu-ti mai faci griji legate de ea niciodata. Daca in Iad mai sare cate un jaratec pe jos, pucioasa si smoala lipicioasa, aici nu exista riscul asta. Este ca un spital european din Austria fata de unul din Romania. Un avantaj major.

2. Protectie – Gandeste-te ca esti langa seful mafiei sau langa premierul tarii, asa si aici. Esti langa Dumnezeu, langa Iisus, iar daca ai ajuns aici meriti putin din protectia lor, astfel ca o vei primi ca doar de asta te-ai abtinut de la multe in viata.

3. Meditare – Linistea si muzica de relaxare este aici, nu exista rock, metal, nimic din aceste poluari fonice. Nici hip-hop-ul cu toate injuraturile sale. Aici esti ca un calugar shaolin in templu, poti medita la orice, iar timp ai din plin.

4. Oameni unu’ ș-unu’ – Doar aici au ajuns toti cuviinciosi, toti cei buni, nu vor indrazni sa te bata, fure, violeze, sodomizeze, injure etc. Vei fi ca o omida in cocon, vei mai fi inconjurat de dragoste si respect decat ai fost vreodata. Si vine gratis. Aici cred ca este si Sir Newton. Pentru a imparti un mar cu el zic ca merita.

5. *not found*

P.S.: Serios, chiar am vrut sa incropesc lista cu 5 motive, dar adevarul este ca nu exista al cincilea, nu vad alt motiv demn de luat in calcul, chiar nu. Daca exista, si l-am omis, imi poate fi semnalata asta.

Citind în parc…

…observi foarte multe lucruri interesante. Mie îmi place, în general, să observ oamenii…sunt o mare fană a comportamentului uman în diversele locuri, grupuri, dar, mai ales, în interacţiunea cu alţi oameni.

Trebuie să încep totuşi prin a menţiona faptul că astăzi m-am trezit cu un chef absolut imens şi inexplicabil de a citi în aer liber…cu orice preţ. A început ca o idee, de dimineaţă, s-a continuat ca o obsesie, pe tot parcursul zilei, şi a devenit o nevoie imperioasă când se apropia ora de plecare de la serviciu.

Am plecat pe jos, neştiind foarte clar încotro mă duc. Oscilam între plajă, faleză, un parc sau un oarecare petic de iarbă unde m-aş putea aşeza. Am ajuns în parcul de lângă Primărie, până la urmă.

Sursa pozei

Am început neplăcut, cu o doamnă zgomotoasă care, fără să pună întrebarea magică, şi-a aruncat boarfele pe banca pe care doar ce mă aşezasem şi o îndemna şi pe mă’sa să se aşeze în capul meu. M-am ridicat şi am plecat rapid.

Am găsit o altă bancă, lângă nişte doamne care bârfeau de zor un neica-nimeni, care, aparent, lăsase moştenirea („al dracu'”), lu’ una care nu prea merita ea aşa. După ce ne-am lămurit şi cui îi revenea moştenirea, am reuşit să încep să citesc.

Dar, cum se pare că moaca mea atrage mereu oameni cu chef de vorbă şi interacţiune socială, pe banca de lângă mine s-a aşezat un domn, care a început modest prin a mă întreba „Cât e ceasul?”. Ştiam că, în lumea oamenilor care intră în vorbă cu persoane necunoscute, asta duce la o lungă poveste, care, culminează, de obicei, cu „nenorociţii care mi-au luat pământurile!!”.

Aveam dreptate. Aproape. Oricum, domnul mi-a ţinut un discurs interesant despre care ar trebui să fie, în realitate, graniţele României şi până unde s-ar întinde dacă ne-am reunifica şi ne-am primi înapoi pământurile de nush unde. După care a trecut lejer la Ungaria, Polonia şi Germania, în timp ce eu am recitit aceleaşi 3 rânduri de vreo 5 ori, ca să înţeleg firul poveştii.

I-am zis, până la urmă, cu zâmbetul pe buze, că îi mulţumesc pentru informaţii, dar aş vrea să citesc. A mai avut vreo 2 tentative, care implicau cel mai bun medicament anti-stres şi ceva despre beneficiile cititului, după care s-a lăsat păgubaş.

Evident, nu am stat mult timp singură. Dar, de data asta, a fost o chestie drăguţă. S-a oprit în faţa mea, fixându-mă cu ochişorii drăgălaşi, un ghemotoc de fetiţă, la vreo 3-4 anişori, pe o bicicletă foarte şic, urmată îndeaproape de un frate mai mic şi o bunică isterizată de…cam orice, sincer. Cât au stat lângă mine, a încercat să controleze de la direcţia în care se uitau copiii, până la modul în care se jucau, dând directive fixe şi precise, despre cum e mai bine să faci (de bunică, zic).

Dar cei doi ghemotoci m-au înveselit, pentru că, din când în când, se uitau curioşi la mine, probabil din cauza cărţii şi a faptului că păream foarte concentrată în ce fac. Întotdeauna, sinceritatea copiilor în gesturi şi cuvinte, mă face să zâmbesc.

Oricum, dorinţa mea de a sta singură şi a citi o carte, s-a îndeplinit pe jumătate. Şi, deşi sunt o fană a observării comportamentului uman, uneori prefer să nu îl observ aşa de aproape.

Dar Annie se simte mai relaxată şi mai „oxigenată” (la creieraş, mă refer aici)…trebuie repetată experienţa, cât de curând.