Omul în toate gândurile lui

Posts tagged ‘Annie’

Şi a fost…Recital de arii şi duete

La Muzeul de Artă Constanţa, a avut loc astăzi un recital foarte frumos de arii şi duete, interpretate de sopranele Roxana Bageac şi Stela Sîrbu, acompaniate la pian de Silvia Ţigmeanu.

Recitalul  a fost extrem de reuşit, cele două soprane şi pianista ridicându-se, în mod sigur, la înălţimea aşteptărilor publicului. Mi-a plăcut foarte mult şi selecţia bucăţilor muzicale interpretate, au fost destul de variate, iar pe unele nu le ascultasem până acum şi m-au surprins foarte plăcut.

Mă tem că poza a fost „furată” fără acordul doamnei Bageac, care sper să nu se supere…a fost pentru un scop nobil 🙂 (este dintr-un spectacol un pic mai vechi, de acum câteva luni)

Nu am reuşit să iau un program, dar o să vă spun din memorie cam ce a fost, scuzându-mă anticipat dacă am greşit/ omis ceva.

Puccini a fost bine reprezentat cu vreo 4 arii (şi sper să nu zic prostii: din „Manon Lescaut”, „La rondine”, „La Boheme” şi „Turandot”). Bellini a fost şi el prezent cu o arie şi un duet, ambele din „I Capuleti e i Montecchi”. Nu au lipsit nici Mozart (cu un duet din „Nunta lui Figaro”), Donizetti (nu prea îmi amintesc ce era…poate ceva din „La Zingara”, dar e posibil să mă înşel), Catalani (cu o arie din „La Wally”, care mi-a plăcut enorm). Au mai fost în program şi Ceaikovski şi Rahmaninov, dar, din păcate, nu îmi amintesc exact ce anume s-a cântat. De asemenea, au mai fost interpretate arii ale altor 2-3 compozitori pe care efectiv nu mi-i amintesc acum…spre ruşinea mea 🙂

În plus, trebuie neapărat să adaug (cu riscul de a părea exagerat pentru unii) că o ador pe doamna Roxana Bageac. Are o voce divină, iar interpretarea ei mă lasă mereu fără cuvinte. Am întâlnit şi soprane care nu transmit mai mult decât versurile pe care le interpretează. Dar ea transmite de-a dreptul sentimente, multă pasiune în interpretare şi multă energie pozitivă îndreptată către public. Este şi va rămâne preferata mea şi vă recomand cu multă căldură să mergeţi la spectacolele în care este prim-solistă pentru că, în mod sigur, o să merite.

Un alt punct în plus pe care l-a avut spectacolul au fost „interpretările poetice” a doi tineri foarte talentaţi, Ionuţ Bivol şi Mădălina Stoica (şi sper din suflet că nu le-am greşit numele…dacă sesizează cineva o eroare, vă rog să mă corectaţi). Au recitat câteva poezii foarte frumoase, iar interpretarea lor a fost reuşită, plină de sentiment şi efort pentru a transmite publicului esenţa poeziilor. Nu pot să spun decât „Bravo!”.

Mă bucur că am făcut alegerea de a-mi petrece seara atât de plăcut, mai ales că sunt o mică devoratoare a muzicii clasice şi „sufăr” din cauza vacanţei celor de la „Oleg Danovski” (dar sigur se vor întoarce cu forţe noi) şi nu mai am răbdare pentru stagiunea care urmează. Fiţi siguri că vă voi împărtăşi impresii de la toate spectacolele la care merg (şi o să le anunţ dinainte, pentru cei interesaţi).

Gata…Annie vă lasă cu gândul la recitalul de azi şi vă încurajează să încercaţi o „porţie” de muzică clasică (măcar din când în când).


Anunțuri

Pe ei, pe mama lor!

De nihilişti, zic. Am decis azi, oficial, că antipatizez profund toţi simpatizanţii nihilismului (da’ sunt în formă, aţi observat jocul de cuvinte? :D).

Îi întâlnesc din ce în ce mai des. Toată lumea se grăbeşte să afirme că „totul e naşpa, frate!”. Da, absolut totul, viaţa e de profund c***t şi nimic de pe lumea asta nu merită trăit/ văzut/ auzit/ simţit etc. Aşa e, bravo, aţi descoperit (non)sensul vieţii!

Părerea mea despre aceşti oameni este că sunt exact ceea ce ei cred: nimic. Sunt cât se poate de confuzi şi pierduţi în această viaţă. Un om care se cunoaşte pe sine ştie ce iubeşte şi ce urăşte, ştie în ce crede şi în ce nu crede, are o identitate pe care o afirmă, o construieşte şi o dezvoltă. Altfel, negi tot, refuzi tot, că e mai simplu decât să investighezi mai amănunţit şi chiar să ai preferinţe…ptiuu! Ce ar mai fi şi asta!?

Da’ secretul suprem ca să poţi să fii un nihilist ca la carte e să nu propui nimic în schimb. „Frate, e de c***t şi asta e!”. Nu vii cu o alternativă, cu o soluţie sau cu ceva mai bun. Doar te opui. Oricui, oricum, oricând, la orice. Că e simplu. Ca să propui ceva, tre’să gândeşti intens, să treci printr-un profund proces creativ şi să mai şi argumentezi părerea ta. Dă-o dracu’, mai bine zici că e o prostie…iar argumentul cel mai solid este ori „aşa cred io”, ori „pentru că e naşpa”.

Copilaşii ăştia (emoţional vorbind, nu cred că a trecut vreunul de copilărie) au impresia că ne pot convinge pe noi, ceilalţi, fraierii cu valori, credinţe şi alte bullshit-uri din astea, că tot ce e pe lumea asta sucks. Zău?

Întrebarea mea cea mare este: de ce vă mai bateţi capul cu ceva ce nu merită? Viaţa e naşpa, există mereu o alternativă. Urâtă, neplăcută, dar o alternativă. Altfel, de ce ne mai plictisiţi cu părerile voastre? De ce trăiţi o viaţă care nu duce nicăieri, nu are nimic interesant şi de valoare?

Pentru că sunt laşi. Pentru că ştiu să vorbească aiurea şi pentru că eu nu cred că ei chiar sunt adepţii nihilismului. Vor doar să fie remarcaţi, băgaţi în seamă, chiar şi înjuraţi, dacă asta înseamnă atenţie de la cei din jur.

Aşadar, copilaşi, lăsaţi-ne pe restul să ne bucurăm de nimicul vieţii şi vedeţi-vă liniştiţi de părerile voastre.

Annie era supărată rău…păi ce mama naibii? 😀

Poza e de aici

Citind în parc…

…observi foarte multe lucruri interesante. Mie îmi place, în general, să observ oamenii…sunt o mare fană a comportamentului uman în diversele locuri, grupuri, dar, mai ales, în interacţiunea cu alţi oameni.

Trebuie să încep totuşi prin a menţiona faptul că astăzi m-am trezit cu un chef absolut imens şi inexplicabil de a citi în aer liber…cu orice preţ. A început ca o idee, de dimineaţă, s-a continuat ca o obsesie, pe tot parcursul zilei, şi a devenit o nevoie imperioasă când se apropia ora de plecare de la serviciu.

Am plecat pe jos, neştiind foarte clar încotro mă duc. Oscilam între plajă, faleză, un parc sau un oarecare petic de iarbă unde m-aş putea aşeza. Am ajuns în parcul de lângă Primărie, până la urmă.

Sursa pozei

Am început neplăcut, cu o doamnă zgomotoasă care, fără să pună întrebarea magică, şi-a aruncat boarfele pe banca pe care doar ce mă aşezasem şi o îndemna şi pe mă’sa să se aşeze în capul meu. M-am ridicat şi am plecat rapid.

Am găsit o altă bancă, lângă nişte doamne care bârfeau de zor un neica-nimeni, care, aparent, lăsase moştenirea („al dracu'”), lu’ una care nu prea merita ea aşa. După ce ne-am lămurit şi cui îi revenea moştenirea, am reuşit să încep să citesc.

Dar, cum se pare că moaca mea atrage mereu oameni cu chef de vorbă şi interacţiune socială, pe banca de lângă mine s-a aşezat un domn, care a început modest prin a mă întreba „Cât e ceasul?”. Ştiam că, în lumea oamenilor care intră în vorbă cu persoane necunoscute, asta duce la o lungă poveste, care, culminează, de obicei, cu „nenorociţii care mi-au luat pământurile!!”.

Aveam dreptate. Aproape. Oricum, domnul mi-a ţinut un discurs interesant despre care ar trebui să fie, în realitate, graniţele României şi până unde s-ar întinde dacă ne-am reunifica şi ne-am primi înapoi pământurile de nush unde. După care a trecut lejer la Ungaria, Polonia şi Germania, în timp ce eu am recitit aceleaşi 3 rânduri de vreo 5 ori, ca să înţeleg firul poveştii.

I-am zis, până la urmă, cu zâmbetul pe buze, că îi mulţumesc pentru informaţii, dar aş vrea să citesc. A mai avut vreo 2 tentative, care implicau cel mai bun medicament anti-stres şi ceva despre beneficiile cititului, după care s-a lăsat păgubaş.

Evident, nu am stat mult timp singură. Dar, de data asta, a fost o chestie drăguţă. S-a oprit în faţa mea, fixându-mă cu ochişorii drăgălaşi, un ghemotoc de fetiţă, la vreo 3-4 anişori, pe o bicicletă foarte şic, urmată îndeaproape de un frate mai mic şi o bunică isterizată de…cam orice, sincer. Cât au stat lângă mine, a încercat să controleze de la direcţia în care se uitau copiii, până la modul în care se jucau, dând directive fixe şi precise, despre cum e mai bine să faci (de bunică, zic).

Dar cei doi ghemotoci m-au înveselit, pentru că, din când în când, se uitau curioşi la mine, probabil din cauza cărţii şi a faptului că păream foarte concentrată în ce fac. Întotdeauna, sinceritatea copiilor în gesturi şi cuvinte, mă face să zâmbesc.

Oricum, dorinţa mea de a sta singură şi a citi o carte, s-a îndeplinit pe jumătate. Şi, deşi sunt o fană a observării comportamentului uman, uneori prefer să nu îl observ aşa de aproape.

Dar Annie se simte mai relaxată şi mai „oxigenată” (la creieraş, mă refer aici)…trebuie repetată experienţa, cât de curând.

Leapşa cu cărţi – varianta Annie :)

Am primit o leapşă cu cărţi de la Lyda…aşa că vreau să o onorez. Mi-a fost destul de uşor, pentru că am ţinut, până acum vreo 2-3 ani, o evidenţă cu tot ce am citit…din păcate, la un moment m-am oprit, aşa că acum mi-a fost greu să îmi amintesc chiar tot ce am citit în ultima perioadă, deci s-ar putea să lipsească nişte cărţi de prin listă.

Sunt în ordine oarecum cronologică…cu unele mă mândresc, cu altele nu prea…dar mi-au îmbogăţit cultura şi viziunea asupra vieţii…aşa că, aveti listuţa mea mai jos 🙂

Dau leapşa mai departe Smarandei, Gropiţei, Alecii…şi oricui doreşte să o preia.

Încep cu lista a ceea ce vreau să citesc (mă rog, ce aşteaptă prin cameră să fie terminat sau vreau să citesc musai în viitorul apropiat), pentru că e mai scurtă:

– „Codul Da Vino”, Toby Clements (am început-o azi :D)
– „Care-i faza cu cititul?”, Liviu Papadima (coord.)
– „Maria Callas”, David Lelait-Helo
– „La cantatrice chauve. La lecon”, Eugene Ionesco
– „La legge dei nove”, Terry Goodkind
– „Aberaţii de bun-simţ”, Sorin Stoica
– „Calea cea lungă”, Sebastian Barry
– „Golem”, Gustav Meyrink
– „Tratat despre banalitate”, Nicolas Grimaldi
– „Numele trandafirului”, Umberto Eco
– „Jocul cu mărgele de sticlă”, Herman Hesse
– Toate operele surorilor Bronte pe care încă nu le-am citit
– Biblia (puţină spiritualitate e bună uneori)

Ce am citit eu până acum (doar beletristică, nu am inclus cărţile de specialitate):

  1. „Fram, ursul polar”, Cezar Petrescu
  2. „Amintiri din copilărie”, Ion Creangă
  3. „Singur pe lume”, Hector Malot
  4. „Sobieski şi românii”, Costache Negruzzi
  5. „Baltagul”, Mihail Sadoveanu
  6. „Elevul Dima dintr-a şaptea”, Mihail Drumeş
  7. „Scrisoare de dragoste”, Mihail Drumeş
  8. „Invitaţie la vals”, Mihail Drumeş
  9. „Lumea e plină de femei divorţate”, Jackie Collins
  10. „Bărbatul cu ochii de gheaţă”, Heather Graham
  11. „Mara”, Ioan Slavici
  12. „Cartea nunţii”, George Călinescu
  13. „Star Trek”
  14. „Moromeţii”, vol. I + vol. II, Marin Preda
  15. „Viaţa ca o pradă”, Marin Preda
  16. „Hanu Ancuţei”, Mihail Sadoveanu
  17. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu
  18. „Crimă şi pedeapsă”, F.M.Dostoievski
  19. „Pădurea spânzuraţilor”, Liviu Rebreanu
  20. „Decameronul”, Giovanni Bocaccio
  21. „Taras Bulba”, Nikolai Gogol
  22. „Domnişoara Christina”, Mircea Eliade
  23. „Maitreyi”, Mircea Eliade
  24. „Enigma Otiliei”, George Călinescu
  25. „Ion”, Liviu Rebreanu
  26. „Cel mai iubit dintre pământeni”, Marin Preda
  27. „D-l Goe…”, „Vizită”, „Bubico”, „Bacalaureat”, „Căldură mare”, „Un pedagog de şcoală nouă”, „În vreme de război”, I.L.Caragiale
  28. „O scrisoare pierdută”, I.L.Caragiale
  29. „Două loturi”, I.L.Caragiale
  30. „Balta-Albă”, Vasile Alecsandri
  31. „Iţic Ştrul, dezertor”, Liviu Rebreanu
  32. „Mizerabilii”, Victor Hugo (doar vol. I + vol. II + vol. III)
  33. „Poveşti”, Ion Creangă
  34. „Alexandru Lăpuşneanul”, Costache Negruzzi
  35. „Moara cu noroc”, Ioan Slavici
  36. „Poezii”, Lucian Blaga
  37. „Totu-i bine când sfârşeşte bine”, William Shakespeare
  38. „Othello”, William Shakespeare
  39. „Alchimistul”, Paulo Coelho
  40. „Răscoala”, Liviu Rebreanu
  41. [Ea era culcată pe patul ei cel alb…], Mihai Eminescu
  42. „Dragostea nu moare”, Maitreyi Devi
  43. „Cântăreaţa cheală”, Eugen Ionescu
  44. „O noapte furtunoasă”, I.L.Caragiale
  45. „Conul Leonida faţă cu Reacţiunea”, I.L.Caragiale
  46. „D’ale carnavalului”, I.L.Caragiale
  47. „Secretul doctorului Honigberger”, Mircea Eliade
  48. „Nopţi la Serampore”, Mircea Eliade
  49. „Jocul ielelor”, Camil Petrescu
  50. „19 trandafiri”, „Dayan”, „La umbra unui crin”, Mircea Eliade
  51. „Meşterul Manole”, Lucian Blaga
  52. „Suflete tari”, Camil Petrescu
  53. „Iona”, Marin Sorescu
  54. „Lecţia”, „Scaunele”, Eugen Ionescu
  55. „Fantomele”, Henrik Ibsen
  56. „Răzvan şi Vidra”, Bogdan Petriceicu Hasdeu
  57. „Cine l-a ucis pe Palomino Molero”, Mario Vargas Llosa
  58. „Procesul”, Franz Kafka
  59. „Dama cu camelii”, Alexandre Dumas-fiul
  60. „Moştenitorul”, Paula Adriana Cozian (Pop)
  61. „De ce iubim femeile”, Mircea Cărtărescu
  62. „Zvăpăiata”, „Salonul nr. 6”, „Profesorul de literatură”, „La conac”, „Soţia”, „Ordinul Anna”, Pecenegul”, „În căruţă”, „Doamna cu căţelul” (nuvele), A.P.Cehov
  63. „Wilhelm Tell”, Friederich Schiller
  64. „Roşu şi Negru”, Stendhal
  65. „Marile speranţe”, Charles Dickens
  66. „Balaurul”, Hortensia Papadat-Bengescu
  67. „Concert din muzică de Bach”, Hortensia Papadat-Bengescu
  68. „Codul lui Da Vinci”, Dan Brown
  69. „Odiseea”, Homer
  70. „Manon Lescaut”, Abatele Prevost
  71. „Divina Comedie”, Dante Alighieri
  72. „La răscruce de vânturi”, Emily Bronte
  73. „Pentru cine bat clopotele”, Ernest Hemingway
  74. „Contele de Monte-Cristo”, Alexandre Dumas
  75. „Livada de vişini”, A.P.Cehov
  76. „Omul din Subterană”, F.M.Dostoievski
  77. „Suflete moarte”, Nikolai Gogol
  78. „Lorelei”, Ionel Teodoreanu
  79. „Prinţul”, Tudor Teodorescu Branişte
  80. „Cişmigiu & compani”, Grigore Popescu Băjenaru
  81. „Jane Eyre”, Charlotte Bronte
  82. „Villete”, Charlotte Bronte
  83. „Beznă invizibilă”, William Styron
  84. „Romanul adolescentului miop”, Mircea Eliade
  85. „Celei care mă judecă”, Alessandro Perissinotto
  86. „O carte închisă”, Gilber Adair
  87. „Psihologia minciunii”, M. Scott Peck
  88. „Mă numesc Roşu”, Orhan Pamuk
  89. „Extemporal la dirigenţie”, George Şovu
  90. „Liceenii rock’n’roll”, George Şovu
  91. „Casa de pe colină”, Cesare Pavese
  92. „Un secret”, Philippe Grimbert
  93. „Poveşti corecte politic de adormit copiii”, James Finn Garner

Sursa pozei

Lucruri care conteaza…

Stiti lucrurile alea care par mici, dar sunt extrem de importante in viata noastra? Sunt lucrurile de care incercam noi insine sa ne convingem ca au o mica importanta, in chip de zid de aparare, ca sa nu avem de suferit.

Pentru mine, unul din lucrurile alea il reprezinta consecventa oamenilor. De fiecare data cand o persoana de langa mine este inconsecventa, ma simt oarecum tradata in increderea cu care am investit acea persoana. Pe romaneste, frate, una zici si alta faci.

Mi se pare normal sa nu iti incalci cuvantul dat, sa nu te razgandesti de pe o zi pe alta, practic, sa nu te doara fix in cot fata de cei din jur si de ce le-ai zis la un anumit moment.

Mi se mai pare normal si sa incerci sa ii respecti pe fraierii care te cred pe cuvant si iti acorda incredere.

Incerc sa inteleg care ar fi motivele unei persoane inconsecvente. Mi s-a zis de multe ori ca sunt o persoana empatica, asa ca fac eforturi pentru a vedea care e logica. In mod sigur, o logica exista. Fie ca e ea inteleasa doar de persoana in cauza, fie ca o inteleg si altii, asta e partea a doua.

Dar orice om are o logica in ceea ce face. Evident, ar fi minunat daca ar impartasi-o  cu cei din jur, pentru a simplifica relatiile si comunicarea inter-umana.

O sa spuneti ca sunt frustrata…da, sunt, si imi accept frustrarea ca pe orice alt sentiment care exista. Mi se pare, pana la urma, o chestie umana sa te enervezi/ superi/ frustrezi/ intristezi sau ce mai vreti voi, atunci cand nu intelegi un om sau mai multi din jurul tau, lucru care reuseste doar sa te indeparteze de persoana/ persoanele respectiva/e.

Ce incerc sa spun este ca, desi stiu ca exista motive pentru orice actiune a unui om si are in spate o logica, exista mereu riscul sa o iei personal si sa te afecteze mai mult decat ar trebui.

Ce fac in aceasta situatie? Imi eliberez mintea, ma pun in pielea acelei persoane si apelez la optimismul aparent innascut pe care il posed, considerand astfel ca maine va fi mai bine si ca voi intelege, intr-un final, logica umana.

Frumos scop pentru aceasta viata, nu? 🙂

Pentru moment, Annie se multumeste cu faptul ca scrisul are un rol cathartic si profita de revigorarea pe care i-a adus-o. Voi?