Omul în toate gândurile lui

Posts tagged ‘carti’

3 fraze de viata

La mijlocul saptamanii de munca, eu, omul fara de munca, cu prea mult timp liber pentru a gandi la orice lucru total inutil planetei sau lui, mi-am ajustat din foarfeca si pieptanul frizeritei parul buclat, saten si stralucitor, de la nespalare, care nu-mi ajunge la umeri, drept care am trecut prin obiceiul oricarui roman care vrea sa-si puna pile oriunde astfel ca i-am varat pe masa de lucru frizeritei circa 3 lei, bani ramasi dupa plata corecta a serviciului prestat, desi in buna zgarcenie, tot a romanului, nu i-as fi lasat pentru ca mi-a aranjat parul cam distrata, cam nestatornica muncii pe care o avea de prestat si cam intepata cand am refuzat lucruri pe care nu le vreau cum ar fi indreptarea perciunilor, loc de care ma ating doar eu pentru ca pana la urma este podoaba mea facio-capilara.

In timpul din burta zilei am gandit ca nu voi avea nimic mai bun de facut decat sa compun trei fraze imense in marime, herculiane in gandire si terentetiale in inutilitate astfel ca am tras cu biciul peste capul cuvintelor iar ele la comanda s-au asezat pe pagina asta virtuala, iar ca sa nu para ca o mancare facuta de o gagica total neinspirata in bucatarie, cuvintele si-au adus si condimente carora oamenii mai docti le spun „semne de punctuatie”, iar produsul final se vede aici, in aproape incheierea celei de-a doua fraze care nu ar fi aparut fara o sinapsa in componenta careia sigur au intrat cele mai competente substante pentru a descrie intr-un loc detinut de Internet o zi din viata unui om de care nu va pasa, dar despre care ati citit doua fraze imense, herculiane, terentetiale, ati prins ideea, cu care acel om ar concura cu brio contra lui Bill Faulkner.

Si este gata.

Anunțuri

Leapşa

* K.J.Benes , Viata furata

* Guy de Maupassant, O viata

* Claude Anet, Mayerling

* W.S.Maugham,Valul pictat

* Al.Dumas fiul,Dama cu camelii

* Florence L.Barday,Mataniile

* Grigore Popescu Bajenaru, Buna dimineata,baieti! ;   Cismigiu & Comp

*Julia Kristeva,Batranul si lupii

* Thomas Hardy, Tess D’Urberville ; Idila pe un turn ; Doi ochi albastri

*John Galsworthy,Floarea intunecata

* Marin Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni ;  Morometii

*Stendhal,Despre dragoste

* Henryk Sienkiewicz,Quo vadis

* Dan Rebreanu,Miraj

*Liviu Rebreanu,Jar

*Ion Minulescu,Poezii

*Ana Blandiana,Ora de nisip

* W.Golding,Imparatul mustelor

* Honore de Balzac,Femeia de treizeci de ani ;  Adio

*Emile Zola, O pagina de dragoste ;  1/2 volumul I din Pot-Bouille

*H.Y.Stahl,Intre zi si noapte ; Drum de foc

*Constantin Nisipeanu,Arbori cu aripi de harfe

*Cella Serghi,Panza de paianjen  ; Aceasta dulce povara,tineretea

*Octavian Paler,Viata pe un peron

*Michael Crichton,Sfera

*Ion Grecea,Fata morgana

*Sky Lee,Dissappearing moon cafe

*Joyce Carol Oates,Where is Here?

*Albert Camus,Strainul

*J.C.Powys,Cercul nebunilor

*Marin Sorescu,Trei dinti din fata

*Zully Mustafa,Strugurii s-au copt in lipsa ei

*Camil Petrescu,Patul lui Procust ; Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi

*Gustave Flaubert,Doamna Bovary

*Nichita Stanescu,Necuvintele

* Pablo Picasso,Poeme

*Rainer Maria Rilke,Cartea imaginilor

* Alessandro Baricco,Ocean Mare ; Fara sange

* Martha Bibescu,Izvor.Tara Salciilor

*Marco Santagata,Copistul

* Diego Valeri,Poezii

*Francesco Petrarca,Cantonierul. Intru viata madonei Laura

*Maria Zambrano,Luminisuri

*Nae Ionescu,Curs de metafizica

*Giovanni Papini,Chipuri de oameni ; Un om sfarsit

*Arturo Perez-Reverte,Pictor de razboi

*Ramayana

* George Orwell,Zile birmaneze

* Bedros Horasangian,Miss Perfumado si alte femei

*Emil Cioran,Pe culmile disperarii

* William Styron,Bezna vizibila.amintiri despre nebunie

*Thomas de Quincey,Confesiunile unui opiman englez

* Antologia sanscrita, traducere de George Cosbuc

*A.Laignel-Lavastine,   Cioran,Eliade,Ionesco.Uitarea fascismului

*Anatole France,Istorie contemporana

* T.S.Eliot,The Waste land

* Theophile Gautier, Ibricul de cafea

*Novalis,Intre veghe si vis

*Emil Brumaru,Dulapul indragostit

*Ani Merla,Jurnalul Anei

*Vera Calin,Romantismul

*Orhan Pamuk,Cartea neagra

*Lucian Blaga,Poemele luminii

*Juan Marse,Ultimele seri cu Teresa

*Antologie de poezie araba,traducere Grete Tartler si Nicolae Dobrisan

 

*** Mircea Eliade:

Romanul adolescentului miop

India.Nopti la Serampore.Secretul doctorului Hogberger

La tiganci

Biblioteca maharajahului

Santier (Roman indirect)

Nouasprezece trandafiri.Dayan.La umbra unui crin

Maitreyi.Nunta in cer

Noaptea de Sanziene

Huliganii

Intoarcerea din Rai

Memorii

Oceanografie

Comentarii la legenda Mesterului Manole

Itinerariu spiritual

Eseuri

 

Am primit-o de la Annie şi o dau … mai departe.

Citind în parc…

…observi foarte multe lucruri interesante. Mie îmi place, în general, să observ oamenii…sunt o mare fană a comportamentului uman în diversele locuri, grupuri, dar, mai ales, în interacţiunea cu alţi oameni.

Trebuie să încep totuşi prin a menţiona faptul că astăzi m-am trezit cu un chef absolut imens şi inexplicabil de a citi în aer liber…cu orice preţ. A început ca o idee, de dimineaţă, s-a continuat ca o obsesie, pe tot parcursul zilei, şi a devenit o nevoie imperioasă când se apropia ora de plecare de la serviciu.

Am plecat pe jos, neştiind foarte clar încotro mă duc. Oscilam între plajă, faleză, un parc sau un oarecare petic de iarbă unde m-aş putea aşeza. Am ajuns în parcul de lângă Primărie, până la urmă.

Sursa pozei

Am început neplăcut, cu o doamnă zgomotoasă care, fără să pună întrebarea magică, şi-a aruncat boarfele pe banca pe care doar ce mă aşezasem şi o îndemna şi pe mă’sa să se aşeze în capul meu. M-am ridicat şi am plecat rapid.

Am găsit o altă bancă, lângă nişte doamne care bârfeau de zor un neica-nimeni, care, aparent, lăsase moştenirea („al dracu'”), lu’ una care nu prea merita ea aşa. După ce ne-am lămurit şi cui îi revenea moştenirea, am reuşit să încep să citesc.

Dar, cum se pare că moaca mea atrage mereu oameni cu chef de vorbă şi interacţiune socială, pe banca de lângă mine s-a aşezat un domn, care a început modest prin a mă întreba „Cât e ceasul?”. Ştiam că, în lumea oamenilor care intră în vorbă cu persoane necunoscute, asta duce la o lungă poveste, care, culminează, de obicei, cu „nenorociţii care mi-au luat pământurile!!”.

Aveam dreptate. Aproape. Oricum, domnul mi-a ţinut un discurs interesant despre care ar trebui să fie, în realitate, graniţele României şi până unde s-ar întinde dacă ne-am reunifica şi ne-am primi înapoi pământurile de nush unde. După care a trecut lejer la Ungaria, Polonia şi Germania, în timp ce eu am recitit aceleaşi 3 rânduri de vreo 5 ori, ca să înţeleg firul poveştii.

I-am zis, până la urmă, cu zâmbetul pe buze, că îi mulţumesc pentru informaţii, dar aş vrea să citesc. A mai avut vreo 2 tentative, care implicau cel mai bun medicament anti-stres şi ceva despre beneficiile cititului, după care s-a lăsat păgubaş.

Evident, nu am stat mult timp singură. Dar, de data asta, a fost o chestie drăguţă. S-a oprit în faţa mea, fixându-mă cu ochişorii drăgălaşi, un ghemotoc de fetiţă, la vreo 3-4 anişori, pe o bicicletă foarte şic, urmată îndeaproape de un frate mai mic şi o bunică isterizată de…cam orice, sincer. Cât au stat lângă mine, a încercat să controleze de la direcţia în care se uitau copiii, până la modul în care se jucau, dând directive fixe şi precise, despre cum e mai bine să faci (de bunică, zic).

Dar cei doi ghemotoci m-au înveselit, pentru că, din când în când, se uitau curioşi la mine, probabil din cauza cărţii şi a faptului că păream foarte concentrată în ce fac. Întotdeauna, sinceritatea copiilor în gesturi şi cuvinte, mă face să zâmbesc.

Oricum, dorinţa mea de a sta singură şi a citi o carte, s-a îndeplinit pe jumătate. Şi, deşi sunt o fană a observării comportamentului uman, uneori prefer să nu îl observ aşa de aproape.

Dar Annie se simte mai relaxată şi mai „oxigenată” (la creieraş, mă refer aici)…trebuie repetată experienţa, cât de curând.

Leapşa cu cărţi – varianta Annie :)

Am primit o leapşă cu cărţi de la Lyda…aşa că vreau să o onorez. Mi-a fost destul de uşor, pentru că am ţinut, până acum vreo 2-3 ani, o evidenţă cu tot ce am citit…din păcate, la un moment m-am oprit, aşa că acum mi-a fost greu să îmi amintesc chiar tot ce am citit în ultima perioadă, deci s-ar putea să lipsească nişte cărţi de prin listă.

Sunt în ordine oarecum cronologică…cu unele mă mândresc, cu altele nu prea…dar mi-au îmbogăţit cultura şi viziunea asupra vieţii…aşa că, aveti listuţa mea mai jos 🙂

Dau leapşa mai departe Smarandei, Gropiţei, Alecii…şi oricui doreşte să o preia.

Încep cu lista a ceea ce vreau să citesc (mă rog, ce aşteaptă prin cameră să fie terminat sau vreau să citesc musai în viitorul apropiat), pentru că e mai scurtă:

– „Codul Da Vino”, Toby Clements (am început-o azi :D)
– „Care-i faza cu cititul?”, Liviu Papadima (coord.)
– „Maria Callas”, David Lelait-Helo
– „La cantatrice chauve. La lecon”, Eugene Ionesco
– „La legge dei nove”, Terry Goodkind
– „Aberaţii de bun-simţ”, Sorin Stoica
– „Calea cea lungă”, Sebastian Barry
– „Golem”, Gustav Meyrink
– „Tratat despre banalitate”, Nicolas Grimaldi
– „Numele trandafirului”, Umberto Eco
– „Jocul cu mărgele de sticlă”, Herman Hesse
– Toate operele surorilor Bronte pe care încă nu le-am citit
– Biblia (puţină spiritualitate e bună uneori)

Ce am citit eu până acum (doar beletristică, nu am inclus cărţile de specialitate):

  1. „Fram, ursul polar”, Cezar Petrescu
  2. „Amintiri din copilărie”, Ion Creangă
  3. „Singur pe lume”, Hector Malot
  4. „Sobieski şi românii”, Costache Negruzzi
  5. „Baltagul”, Mihail Sadoveanu
  6. „Elevul Dima dintr-a şaptea”, Mihail Drumeş
  7. „Scrisoare de dragoste”, Mihail Drumeş
  8. „Invitaţie la vals”, Mihail Drumeş
  9. „Lumea e plină de femei divorţate”, Jackie Collins
  10. „Bărbatul cu ochii de gheaţă”, Heather Graham
  11. „Mara”, Ioan Slavici
  12. „Cartea nunţii”, George Călinescu
  13. „Star Trek”
  14. „Moromeţii”, vol. I + vol. II, Marin Preda
  15. „Viaţa ca o pradă”, Marin Preda
  16. „Hanu Ancuţei”, Mihail Sadoveanu
  17. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu
  18. „Crimă şi pedeapsă”, F.M.Dostoievski
  19. „Pădurea spânzuraţilor”, Liviu Rebreanu
  20. „Decameronul”, Giovanni Bocaccio
  21. „Taras Bulba”, Nikolai Gogol
  22. „Domnişoara Christina”, Mircea Eliade
  23. „Maitreyi”, Mircea Eliade
  24. „Enigma Otiliei”, George Călinescu
  25. „Ion”, Liviu Rebreanu
  26. „Cel mai iubit dintre pământeni”, Marin Preda
  27. „D-l Goe…”, „Vizită”, „Bubico”, „Bacalaureat”, „Căldură mare”, „Un pedagog de şcoală nouă”, „În vreme de război”, I.L.Caragiale
  28. „O scrisoare pierdută”, I.L.Caragiale
  29. „Două loturi”, I.L.Caragiale
  30. „Balta-Albă”, Vasile Alecsandri
  31. „Iţic Ştrul, dezertor”, Liviu Rebreanu
  32. „Mizerabilii”, Victor Hugo (doar vol. I + vol. II + vol. III)
  33. „Poveşti”, Ion Creangă
  34. „Alexandru Lăpuşneanul”, Costache Negruzzi
  35. „Moara cu noroc”, Ioan Slavici
  36. „Poezii”, Lucian Blaga
  37. „Totu-i bine când sfârşeşte bine”, William Shakespeare
  38. „Othello”, William Shakespeare
  39. „Alchimistul”, Paulo Coelho
  40. „Răscoala”, Liviu Rebreanu
  41. [Ea era culcată pe patul ei cel alb…], Mihai Eminescu
  42. „Dragostea nu moare”, Maitreyi Devi
  43. „Cântăreaţa cheală”, Eugen Ionescu
  44. „O noapte furtunoasă”, I.L.Caragiale
  45. „Conul Leonida faţă cu Reacţiunea”, I.L.Caragiale
  46. „D’ale carnavalului”, I.L.Caragiale
  47. „Secretul doctorului Honigberger”, Mircea Eliade
  48. „Nopţi la Serampore”, Mircea Eliade
  49. „Jocul ielelor”, Camil Petrescu
  50. „19 trandafiri”, „Dayan”, „La umbra unui crin”, Mircea Eliade
  51. „Meşterul Manole”, Lucian Blaga
  52. „Suflete tari”, Camil Petrescu
  53. „Iona”, Marin Sorescu
  54. „Lecţia”, „Scaunele”, Eugen Ionescu
  55. „Fantomele”, Henrik Ibsen
  56. „Răzvan şi Vidra”, Bogdan Petriceicu Hasdeu
  57. „Cine l-a ucis pe Palomino Molero”, Mario Vargas Llosa
  58. „Procesul”, Franz Kafka
  59. „Dama cu camelii”, Alexandre Dumas-fiul
  60. „Moştenitorul”, Paula Adriana Cozian (Pop)
  61. „De ce iubim femeile”, Mircea Cărtărescu
  62. „Zvăpăiata”, „Salonul nr. 6”, „Profesorul de literatură”, „La conac”, „Soţia”, „Ordinul Anna”, Pecenegul”, „În căruţă”, „Doamna cu căţelul” (nuvele), A.P.Cehov
  63. „Wilhelm Tell”, Friederich Schiller
  64. „Roşu şi Negru”, Stendhal
  65. „Marile speranţe”, Charles Dickens
  66. „Balaurul”, Hortensia Papadat-Bengescu
  67. „Concert din muzică de Bach”, Hortensia Papadat-Bengescu
  68. „Codul lui Da Vinci”, Dan Brown
  69. „Odiseea”, Homer
  70. „Manon Lescaut”, Abatele Prevost
  71. „Divina Comedie”, Dante Alighieri
  72. „La răscruce de vânturi”, Emily Bronte
  73. „Pentru cine bat clopotele”, Ernest Hemingway
  74. „Contele de Monte-Cristo”, Alexandre Dumas
  75. „Livada de vişini”, A.P.Cehov
  76. „Omul din Subterană”, F.M.Dostoievski
  77. „Suflete moarte”, Nikolai Gogol
  78. „Lorelei”, Ionel Teodoreanu
  79. „Prinţul”, Tudor Teodorescu Branişte
  80. „Cişmigiu & compani”, Grigore Popescu Băjenaru
  81. „Jane Eyre”, Charlotte Bronte
  82. „Villete”, Charlotte Bronte
  83. „Beznă invizibilă”, William Styron
  84. „Romanul adolescentului miop”, Mircea Eliade
  85. „Celei care mă judecă”, Alessandro Perissinotto
  86. „O carte închisă”, Gilber Adair
  87. „Psihologia minciunii”, M. Scott Peck
  88. „Mă numesc Roşu”, Orhan Pamuk
  89. „Extemporal la dirigenţie”, George Şovu
  90. „Liceenii rock’n’roll”, George Şovu
  91. „Casa de pe colină”, Cesare Pavese
  92. „Un secret”, Philippe Grimbert
  93. „Poveşti corecte politic de adormit copiii”, James Finn Garner

Sursa pozei

Ceausescu a primit-o la namol

Din strafundurile istoriei, sau mai mult din analele ei, sau doar direct din fundul ei, ziarul Adevarul a scos o poveste despre pidosniciile de la Doftona, penitenciarul unde a fost si Ceausescu sau Dej. Printr-o idee de-a lui a fost intocmita o carte unde a scapat si acest episod, dar pe care a avut grija sa-l scoata din varianta finala. Detaliile mari sunt asa: unul, mai sef pe vremea aia, primea in celula baieti, mandrii socialisti, si acolo nu-i chema pentru jocuri de societate sau jocuri de cuvinte. Detaliile normale sunt asa: crede cineva ca intr-o-nchisoare nu exista cazuri de homosexualitate? Daca e asa, sa iasa pe varfuri din societate. De la cea mai stilata inchisoare franceza, pana la una din defavorizata din Africa, mereu se intampla asta.

Cei mai influenti, carora pilele le raman afara si au cuvinte de spus in orice privinta, vor avea parte de sex chiar daca el vine de la un barbat sau de la o femeie. Care-i problema? Problema e ca Adevarul este un tabloid ordinar cand dezgroapa asa mizerii de articole de ultima pagina de Libertatea. Inteleg ca e ceva interesant, ca vai!, cel mai iubit fiu al popor socialist primea vizite prin dos, dar nu merita atat spatiu in ziar.

Socialistii nu ingaduiau relatiile homosexuale, dar a zis cineva ca ele nu erau? Oamenii tot aveau stane pe atunci, la tara aceleasi lucruri se intampla ca acum. Gata, nu-i un soc ca in puscarii daca n-ai pile se intampla asa:

Fundul tau in libertate: .
Fundul tau in inchisoare: O

Leapșa cu cărți – listă cu 75% mai mică

Mai mică decât aici. Așa, asta ar trebui să fie lista mea, deci va fi succintă și din orice gen. Să ne-nțelege, Harry Potter, Amurg și chicklit nu e chiar literatură, deci ocolesc astfel de șervețele scrise pe colțul mesei cu grația elefantului adus la oraș.

Listă de căpătâi să vă fie:

I. Asimov: Fundația – orice ține de ea.

M. Eliade: Noapte de sânziene.

M. Preda: Delirul, Marele singuratic, Moromeții.

M. Eminescu: orice poezie.

H. Malot: Singur pe lume.

Dostoievski: Jucătorul, Crimă și pedeapsă.

E. Hemingway: Sărbătoare continuă.

T. Capote: Harfa de iarbă.

Cam atât, clasicii vor fi mereu buni, iar dintre cei noi, Deania neagră și Fraier de București.

Leapşa cu cărţi

Am scris la mine pe blog leapşa pentru toţi iubitorii de cărţi.

Simt aşa, brusc, o nevoie care-mi mănâncă circuitele. Simt nevoia să aberez. Dar groaznic de tot. Şi vreau să vorbesc despre cărţi. NU despre cărţi cum am scris acilea ci despre….despre altfel de carţi. VREAU să-mi fac propria listă de CĂRŢI CITITE şi DE CITIT. Şi vreau s-o dau mai departe oeicui vrea s-o preia.

Aşa deci…să’ncepem:
Cărţi Citite
  1. Agatha Christie – Crima din Orient Express,
  2. Misterul celor Patru,
  3. Misterul vasului albastru,
  4. Zece Negri Mititei,
  5. Cei cinci purceluşi
  6. Mircea Eliade – Domnişoara Christina,
  7. La ţigănci
  8. Mircea Cărtărescu – De ce iubim femeile
  9. Mihail Drumeş – Invitaţie la vals
  10. Emanuelle Arsan – Emanuelle
  11. Melissa P. – Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani
  12. Lola Beccaria – Dezgolită
  13. J.K. Rowling – Harry Potter 1-7
  14. P.L. Travers – Marry Poppins În parc
  15. Deschide uşa
  16. Se întoarce
  17. Concha Calleja – Prinţesa Diana: „Mă vor ucide”
  18. Liviu Rebreanu – Ion
  19. Ioan Slavici – Mara,
  20. Moara cu noroc
  21. Iliada, Odiseea şi Eneida
  22. Teatru Caragiale
  23. Camil Petrescu – Mitică Popescu,
  24. Patul lui Procust
  25. Costache Nreguzzi – Alexandru Lăpuşneanu
  26. Mihail Sadoveanu – Hanul Ancuţei,
  27. Baltagul
  28. Stăpânul Inelelor I
  29. Testul Arborelui
  30. John Gray – Bărbaţii vin de pe Marte şi femeile de pe Venus
  31. Cum să fii o Lady
  32. Serge Brussolo – Coşmar de închiriat
  33. Rodica Ojog Braşoveanu – Cianură pentru un surâs,
  34. Bună seara, Melania! ,
  35. Grasă şi Proastă,
  36. Bărbaţii sunt nişte porci,
  37. Crimă prin mica publicitate,
  38. Cosmar,
  39. O toaletă a la Liz Taylor,
  40. Letopişeţul de argint,
  41. A înflorit liliacul,
  42. Telefonul din bikini,
  43. Răzbunarea sluţilor
  44. Mario Puzo – Omerta,
  45. Ultimul Don
  46. Angelo Mitchievici – Cinema
  47. Helen Fielding – Jurnalul lui Bridget Jones
  48. Jurnalul lui Vridget Jones 2
  49. Lauren Weisberger – Diavolul se îmbracă de la Prada
  50. Jose Donoso – Misterioasa dispariţie tinerei marchize de Loria
Atâtea sunt,… dacă am omis ceva, îmi pare rău.
De citit
Marchizul de Sade – Cele 120 de zile ale sodomei
Gustave Flaubert – Doamna Bovary
Stendhal – Roşu şi Negru
Mănăstirea din Parma
Virgina Woolf – Orlando
Herman Hesse – Jocul cu mărgelele de sticlă
Vladimir Nabokov – Lolita
Umberto Eco – Numele trandafirului
Gabriel Garcia Marquez – Dragoste pe vremea holerei
David Herbert Lawrence – Amantul Doamnei Chatterley