Omul în toate gândurile lui

Posts tagged ‘online’

Femeia și statul pe off

Din negura unui gang bine luminat de firma unui magazin mixt deschis de curând acolo se ivea o femeie. Nimic ciudat până aici, semn că astfel de lucruri se întâmplă constant în lume, în România, dar acum era altceva. De fapt e vorba de altă femeie care a trecut prin acel gang. Aceasta s-a găsit cu o prietenă în imediata apropiere a gangului, adică la vreo două bulevarde de el, și a stârnit o discuţie de interes general.
– Ai, mă, tu ești pe off?
– Nu-s pe off, mă, ce-ai?
– Eu așa credeam că nu te-am mai văzut. Da’ ești bine?
– Da, fată, sunt bine.
– Sigur?!
– Sigur! Da’ zi tu ce ai mai făcut. Cum îţi merge cu actualul iubit?
– Foarte bine, ce să zic, merge. Nu prea merge, da’ merge.
Femeia care cu câtva timp în urmă a părăsit gangul și-a scos acu’ telefonul din geantă și a început să tasteze febril.
– No, tu, fată, ce tastezi acolo?
– Stai că îţi zic acum… câteva minute… câteva secunde… GATA!
– Ce-i?! Ce gata?
– Te-am prins! Ești pe off! Uite aici, lista de mesinger, ești off. OFF! așa cum ţi-am zis.
Aceasta, nedumerită, o privea cu stoicismul omului perfect sănătos psihic care se uită la un beat care dansează pe o melodie numai de el auzită.
– Bine, m-ai prins! Sunt pe off, dar nu mai spune nimănui. Nu vreau să mă emoţionez și să mă murdăresc de on.
Și așa telefonia mobilă, smartphone-ul de toate zilele, a mai demascat o făţarnică femeie. Și gangul tot n-are nimic împotrivă.

Anunțuri